Alina Tîrhoacă

Este studentă la Limbi și Literaturi Străine și a ajuns la cursurile din Orange Digital Center după ce a primit o recomandare din partea asociației la care face voluntariat. Este pasionată de Design și are ceva experiență de muncă în departamentul de creație dar își dorește să aprofundeze aceste cunoștiințe. În viitor, se gândește la o carieră în advertising. Orice oportunitate de a învăța ceva nou este pentru Alina o nouă provocare. Fiind o fire foarte activă, nu spune niciodată nu, atunci când colegii îi cer ajutorul și se implică deseori în acțiuni de voluntariat. Crede că fiecare proiect și fiecare experiență profesională te poate aduce mai aproape de rezultatele pe care le dorești. Până acum, a încercat în repetate rânduri să învețe și singură cum să utilizeze programele de Graphic Design, e autodidactă, însă a simțit în repetate rânduri nevoia unui om specializat care să o îndrume. Cel mai interesant lucru pe care l-a învățat până acum a fost cum se conturează un UI/UX design. Ar vrea ca pe viitor să își construiască un portofoliu vast și e mulțumită că a găsit la cursuri persoanele potrivite care să o ghideze în demersul ei.    

Când vine vorba de creație, Alina se bazează foarte mult pe emoțiile ei și lasă imaginația să lucreze.   

,,Cel mai interesant mi se pare procesul în sine: după ce îmi imaginez cum ar trebui să arate la final produsul, încerc să îmi structurez toți pașii și să îmi adun toate ideile pentru a pune totul în aplicare. Este o provocare și o experineță în sine, să reușesc să transform totul în realitate.“ 

 Hai și tu în #AtelierulDeSanse ca să cunoști oameni ca Alina.